? Țeavă de gaz avariată în zona Dâmbovița din Timișoara
Pompierii timișeni intervin, în această dimineață, pe strada Științei din zona Dâmbovița, unde a fost semnalată fisurarea unei țevi de gaz.
Articol de Radio Timișoara, 5 august 2017, 09:03
Incidentul s-a petrecut în această dimineață. Conform primelor informații, un șoferul unui autovehicul care transporta marfă la un magazin din zonă ar fi efectuat o manevră cu spatele și ar fi lovit țeava de gaz. Au fost luate măsuri pentru protecția la incendii și pentru a înlătura riscul unei explozii.
Echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și patru subofițeri. Echipele Delgaz Grid intervin, la rândul lor, pentru a remedia avaria.
ACTUALIZARE:
Echipele companiei de gaz se află în teren pentru remedierea situaţiei şi se estimează că distribuţia gazelor naturale se relua treptat, începând cu ora 13.00.
Delgaz Grid anunţă că a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze pe străzile Lacului, Veveriţei şi Ştiinţei din Timişoara, pe fondul avarierii conductei de gaz, în urma accidentului rutier.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor să supravegheze arderea timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 sau 0265.200.92.