Timișorean amendat pentru că fuma în tramvai
Articol de Radio Timișoara, 15 decembrie 2016, 13:17
Polițiștii locali care patrulau în zona Traian au prins un tânăr de 21 de ani din Timișoara care fuma în tramvaiul de pe linia 4, între stațiile Prefectură și Piața Traian.
Poliția Locală amintește că, potrivit noii legi privind fumatul în spații publice închise, amenzile sunt cuprinse între 100 și 500 de lei pentru persoanele fizice și între 5.000 și 10.000 de lei cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere, pentru persoanele juridice.
De la intrarea în vigoare a modificărilor legii, polițiștii locali timișoreni au aplicat 215 sancțiuni în valoare de 17.800 lei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate persoanelor care au fumat în stațiile RATT, în incinta piețelor agro-alimentare 700, Badea Cârțan și Iosefin, în parcuri lângă echipamentele de joacă pentru copii sau la Gara de Nord în sala de așteptare.