Traficul pe DN7, afectat de un incendiu de vegetație uscată
Un incendiu de vegetație uscată pune în pericol circulația pe DN 7, una dintre cele mai circulate șosele din vestul țării.
Articol de Radio Timișoara, 2 aprilie 2019, 17:37
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, pompierii de la Bârzava și Birchiș execută misiuni de stingere a unor incendii de vegetatie uscata si litieră in zona localitatilor Vărădia de Mureș si Toc.
„La Toc incendiul este chiar lângă DN7, așa că recomandăm celor care circulă pe DN7 să manifeste prudență sportivă, pentru că fumul ar putea ajunge pe drum”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.
În ultimele ore, în județ au avut loc 10 incendii de vegetație uscată care au scăpat de sub control, după ce în weekend, au avut loc peste asemenea 30 de incendii, iar flăcările au cuprins câteva sute de ha.
Cele mai mari incendii de zilele trecute au fost de 30 de hectare la Nadăș, comuna Tauț, și 20 de hectare, la Toc, comuna Săvârșin.
Pompierii din Arad au transmis nenumărate mesaje prin care recomandă populației să nu curețe terenurile agricole prin incendiere pentru că incendiile de acest fel pot genera pagube considerabile.