Transfugi, reținuți în ‘zona verde’. În grup erau și copii
O patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sannicoalu Mare a observat un grup de persoane care se deplasa pe jos spre Ungaria. Cei în cauză au fost reţinuti la aproximativ 100 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea de vest a localităţii Beba Veche, în vegetaţia din apropierea frontierei.
Articol de Radio Timișoara, 5 octombrie 2014, 13:56
În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele, cinci adulţi şi patru minori, cu vârste cuprinse între 9 ani si 40 ani, sunt cetăţeni din Iran si Afganistan care intenţionau să ajungă în Ungaria. Persoanele în cauză sunt solicitanți ai statutului de azilant în țara noastră.
Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu două autoturisme de ocazie până în apropierea frontierei apoi pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii.
Transfugii sunt acum cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.