Un bărbat a furat autoturismul unui poliţist coborât să dirijeze traficul şi a tamponat alte maşini
Maşina a fost sustrasă când agentul coborâse lângă intersecţia bulevardului Revoluţiei cu strada Lucian Blaga, unde era un ambuteiaj în trafic.
Articol de Radio Timișoara, 26 noiembrie 2024, 21:17 / actualizat: 26 noiembrie 2024, 22:21
Un om al străzii este cercetat penal după ce a fi furat o mașină a poliției locale din Arad, lăsată cu girofarurile pornite de un agent care se oprise să dirijeze traficul în centrul municipiului Arad, la o oră de vârf.
Individul, care poartă proteză la un picior, de la genunchi în jos, a pornit în trombă pe străzi cu polițiștii pe urme și a fost oprit dupa aproximativ un kilometru. Între timp, a lovit alte câteva autoturisme parcate la câteva străzi distanţă, unde a fost încătuşat de poliţiştii care au pornit pe urmele lui.
“Un bărbat de 42 de ani, din judeţul Braşov, ar fi sustras un autoturism aparţinând unei instituţii publice, parcat pe Bd. Revoluţiei, colţ cu str. Lucian Blaga. Bărbatul ar fi condus autoturismul până pe str. Episcopiei, unde ar fi acroşat mai multe autoturisme, iar ulterior ar fi rămas blocat în vehicul. Cel în cauză a fost încătuşat de poliţiştii locali”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, care l-a preluat pe suspect pentru cercetări.
În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 0,32 mg./l. alcool pur în aerul respirat. Drept urmare, bărbatul a fost dus la spital pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma incidentului, Poliția Locală din Arad va desfășura o închetă internă și își va dota mașinile cu a doua baterie care să permită funcționarea girofarurilor și când motoarele mașinilor sunt oprite.
Reporter: Alex Negru