Un copil a murit după ce o maşină s-a răsturnat în Arad. Șoferul a fugit
Un copil de 14 ani a murit după ce autoturismul în care se afla alături de alţi trei copii s-a răsturnat pe marginea unei şosele din judeţul Arad, iar şoferul a fugit de la locul accidentului.
Articol de Radio Timișoara, 30 octombrie 2021, 11:00
“În afara localităţii Berechiu, un autoturism în care se găseau cinci persoane a părăsit partea carosabila, a lovit un parapet şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Accidentul s-a soldat cu decesul unui minor de 14 ani, fiind răniţi uşor alţi trei minori, de 12,13 şi 14 ani, toţi din localitatea Diosig, judeţul Bihor”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Conform poliţiştilor, şoferul ar fi fugit de la faţa locului.
Cercetările continuă pentru identificarea persoanei care a condus maşina şi stabilirea împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.