Un copil de trei ani a rămas blocat între şinele de cale ferată în zona Steaua
Articol de Radio Timișoara, 11 august 2017, 13:10
Pompierii timişeni au fost chemaţi să ajute un copil de trei ani care a rămas cu pciorul blocat între şinele de cale ferată.
Incidentul s-a petrecut, în această dimineaţă, în zona Steaua din Timişoara. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii Timiş au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, un ofiţer, doi subofiţeri şi o ambulanţă. La faţa locului, au constatat că băiatul avea piciorul imobilizat între şinele de cale ferată. Din fericire, copilul nu a suferit leziuni și mama acestuia a refuzat transportul la spital.
Circulația feroviară a fost întreruptă aproximativ 30 de minute, timp în care s-a efectuat intervenția de evacuare a copilului, mai informează ISU Timiş.