Un migrant din Sri Lanka, sechestrat în Timișoara, a murit când fugea pe geam
Un bărbat din Sri Lanka, sechestrat într-un apartament din Timişoara de traficanţi de migranţi, alături de un conaţional, a murit când a încercat să se salveze coborând de la fereastră pe o frânghie.
Cazul este investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, care arată că cei doi migranţi au fost sechestraţi timp de patru zile, înainte să încerce să se salveze.
“În fapt, s-a reţinut că inculpaţii T.M. şi H.A., împreună, în perioada 25-28.08.2023, au lipsit de libertate victimele S.L.D.C. şi R.P.D.D.P., prin împiedicarea părăsirii unui apartament din municipiul Timişoara, unde le-au adăpostit pentru a le trece ilegal frontiera de stat a României, în scopul ajungerii în Italia, perioadă în care au ameninţat victimele că le vor omorî dacă nu primesc suma de 5.000 euro pentru traficarea lor, le-au lovit, le-au legat cu mâinile la spate, le-au pus căluş în gură, filmându-le în aceste poziţii, filmări pe care le-a trimis unor persoane din anturajul victimelor în scopul obţinerii de bani, determinând astfel victimele să se salveze prin coborârea pe o frânghie improvizată de la fereastra dormitorului, acţiune în timpul căreia victima R.P.D.D.P. a căzut şi a decedat, iar victima S.L.D.C. s-a refugiat în alt apartament”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Suspecţii pakistanezi au fost reţinuţi și vor fi prezentaţi unui judecător cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de migranţi, lipsire de libertate în mod ilegal şi lipsirea de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei.
Articol de Radio Timișoara, 30 august 2023, 13:47