Un poliţist băut a provocat un accident rutier
Agentul de Poliţie este din Arad, şi potrivit conducerii IPJ, conducea maşina de serviciu. Accidentul s-a petrecut miercuri, în apropiere de localitatea arădeană Pâncota. Purtătorul de cuvânt al poliţiei Arad, Camelia Tuduce.
Articol de Carla Chiu, 27 august 2014, 15:14
Este vorba despre un agent de Poliţie care se deplasa dinspre Sebiş spre sediul IPJ Arad. La ieşire din Pâncota, acesta a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara drumului. În timpul cercetărilor, s-a stabilit că agentul consumase alcool, astfel că a fost transportat la spital, în Ineu, pentru recoltarea probelor biologice pentru a se stabili cu exactitate nivelul alcoolului. Au fost deja întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşitii infracţiunii la regimul circulaţiei rutiere şi în paralel conducerea IPJ a deschis o anchetă internă.
În maşină se afla şi mama poliţistului, care a fost rănită uşor. Potrivit unor informaţii, poliţistul mergea la Inspectoratul Judeţean
pentru fişa lunară a maşinii cu care a comis accidentul.