Victimele accidentului din Spania vor fi repatriate peste două săptămâni
Autorităţile spaniole au anunţat că repatrierea românilor care au pierit în accidentul din Spania nu se va putea face mai repede de două săptămâni. La nivel oficial, în acest moment se lucrează la identificarea cadavrelor, procedură ce ar putea dura o săptămână. Autorităţile spaniole lucrează cu Ambasada României şi Consulatul roman din Castellon. O procedură preliminară a fost finalizată, pe baza informaţiilor oferite de rude şi de compania aeriană, la care victimele aveau bilete pentru zborul din Valencia spre Timişoara. Trupurile neînsufleţite ale victimelor vor fi repatriate pe cheltuiala companiei de asigurări a camionului care a provocat accidentul.
Articol de Carla Chiu, 24 iulie 2014, 12:57
Susa foto: abc.es