Acoperișul celei mai vechi mori din județul Arad, smuls de rafalele de vânt
Vântul puternic a smuls acoperișul din tablă al unei mori din județul Arad. Rafalele au dislocat bucăți întregi din acoperiș și au rulat tabla pe zeci de metri pătrați de pe acoperișul morii din Pecica.
Articol de Radio Timișoara, 12 februarie 2020, 00:07 / actualizat: 12 februarie 2020, 6:08
Oamenii care locuiesc în zonă sunt speriați, pentru că bucățile din tablă grea de câteva zeci de kilograme riscă să se prăbușească pe caldarâm.
Pe de altă parte, autoritățile locale nu pot interveni întrucât clădirea este proprietate privată. Polițiști locali au împrejmuit zona, însă pericolul este în continuare ridicat.
Clădirea celei mai vechi mori din orașul Pecica este acum în proprietate privată. Proprietrul clădirii a fost amendat de mai multe ori pentru că neglijează imobilul, iar în acest an are de plătit impozit cu 500 la sută mai mare.
Contactat telefonic, actualul proprietar al morii susține că va repara acoperișul imediat ce vremea îi va permite.