Activitate cu publicul oprită în mai multe primării din vestul țării. A fost grevă de avertisment
Angajaţii din mai mult de jumătate din primăriile din judetul Arad au fost astăzi, timp de doua ore, în grevă de avertisment.
Articol de Radio Timișoara, 31 ianuarie 2024, 20:13
Sute de sindicaliști au semnat pentru proteste şi solicită actualizarea salariilor.
La primăria comunei Vinga, toti angajatii care lucrează cu publicul sunt membri de sindicat, ceea ce înseamnă că activitatea a fost oprită complet.
“Principala nemulțumire este nerespectarea legii salarizării. Nu cerem majorări de salarii, cerem respectare legii salarizării care prevede înmulțirea coeficienților cu venitul minim brut garantat pe țară, care la ora aceasta este 3.300 de lei. Noi suntem cu salariile înghețate la nivelul din anul 2020, adică 2.230 lei, ceea ce înseamnă o diminuare lunară în jur de 1000-1.500 lei. Noi suntem singurii care în fiecare an, timp de cinci ani de zile, ni se îngheață salariile prin ordonanțele trenuleț”, spune liderul de sindicat, Corina Trif.
În aceste condiţii, localnicii care au avut de rezolvat probleme la primărie sunt nevoiți să revină în alte zile.
În Timiş, proteste au fost anunţate la 16 din cele 99 de primării, peste 200 de angajaţi declanşând greva de avertisment.
Și în Caraș-Severin, angajații din 18 primării s-au aflat în grevă de avertisment. La nivel național au fost proteste în 813 primării.
Sindicaliștii spun că, în cazul în care Guvernul nu le va rezolva solicitările, vor declanșa greva generală din data de 5 februarie.