Aglomerație de camioane la frontiera de vest
Timpi mari de așteptare pentru camioane la granița dintre România și Ungaria, pe sensul de ieșire din țară, în toate punctele de trecere a frontierei.
La Nădlac 2, camioanele formează o coloană de câțiva km, care se întinde pe autostradă, iar șoferii au de așteptat 300 de minute, chiar dacă sunt deschise 6 benzi de ieșire din România. La Vărșand, tot în județul Arad, se așteaptă 340 de minute, la Nădlac 1-90 de minute, iar în Bihor, la Borș 1 se așteaptă 180 de minute, în vreme ce la Borș 2 – 250 de minute.
Aglomerația este cauzată de numărul mare de camioane care așteaptă să iasă din țară, după ce, duminică și luni circulația tirurilor prin Ungaria a fost interzisă, credincioșii catolici sărbătorind Rusaliile.
Pe sensul de intrare în România nu sunt timp de așteptare mai mari de 20 de minute. Circulația mașinilor mici și a autocarelor nu este afectată.
Articol de Radio Timișoara, 7 iunie 2022, 14:48