Amenzi aplicate de inspectorii OPC în trei supermarketuri din Timișoara
Trei supermarketuri din Timișoara au fost controlate de inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, în urma unor sesizări primite.
Potrivit OPC Timiș, au fost controlate magazinele Kaufland de pe strada Chimiștilor, Profi din zona Clinicile noi și Lidl de pe strada Budai Deleanu din Timișoara.
În urma controalelor, CJPC a oprit activitatea din zona de panificație și servire masă caldă, din cauza neregulilor constatate, anunță directorul adjunct al instituţiei, Mihai Gubandru.
“A fost iniţiat un control operativ la marii retailer din Timişoara şi au fost controlaţi trei operatori economici, iar pentru neregulile constatate, comisarii timişeni au aplicat mai multe sancţiuni, între care amenzi contravenţionale, în valoare totală de 45.000 de lei, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru zona de panificaţie/masă caldă, la toate cele trei unităţi”, a precizat Mihai Gubandru.
Comisarii au descoperit că temperatura masei calde era mult sub 60 d egrade Celsius, prezența muștelor în vitrina de masă caldă, produse care erau scoase la vânzare cu insecte pe suprafața lor, vitrine insalubre, cuptoare neigienizate corespunzător și spații de păstrare necorespunzătoare.
Articol de Radio Timișoara, 16 septembrie 2022, 16:53