ANM aunță că un nou val de praf saharian ajunge în România
Un val de aer din nordul Africii, încărcat cu praf saharian, va ajunge în sudul, centrul și sud-estul Europei. Administrația Națională de Meteorologie anunță că România va fi afectată de acest fenomen la începutul săptămânii viitoare.
Articol de Radio Timișoara, 7 februarie 2021, 06:33
”În perioada 6 – 9 februarie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României”, anunţă ANM.
”În această perioadă, temporar în țările de la vest și sud-vest de țara noastră, se semnalează precipitații, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă”, mai precizează reprezentanții ANM.
Depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar la începutul săptămânii viitoare și în restul țării.