Anunțul MAE pentru românii din Italia, țară afectată de un seism devastator
Articol de Radio Timișoara, 24 august 2016, 10:34
Între timp, o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului Bologna se deplasează în regim de urgenţă în zonă. Totodată, ambasada României la Roma face demersuri pe lângă autorităţile italiene în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime.
MAE precizează faptul că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna (0039) 051 5872120, (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
În urma cutremurului, peste 20 persoane au murit, anunţă presa italiană. Numeroase alte persoane sunt captive sub dărâmături.
Cel mai afectat este oraşul Amatrice, din regiunea Rieti, unde jumătate din clădiri sunt dărâmate, iar drumurile sunt blocate. Operaţiunile de salvare sunt în plină desfăşurare.
Foto: Agerpres