Anunțul Poliției Române în plină isterie a jocului Pokemon Go
Articol de Radio Timișoara, 19 iulie 2016, 14:14
„Puteţi găsi Pokemonii respectând în acelaşi timp regulile de circulaţie şi protejându-vă pe dumneavoastră şi pe cei din jur!”, precizează Poliţia Română prin acest text şi o imagine. Astfel, pietonii ar trebui să traverseze cu grijă, fără a privi ecranul telefonului, la fel ca şi cei aflaţi la volan, în trafic.
Pokemon GO este noul joc pentru mobil lansat de Nintendo care a devenit una dintre cele mai descărcate aplicaţii din lume, cu milioane de instalări în mai puţin de o săptămână.
Aplicaţia aduce lumea jocului în lumea reală utilizând tehnologia numită realitate augmentată, scrie The Wall Street Journal. Jocul este asemănător unei căutări de comori. Astfel, după ce utilizatorii descarcă aplicaţia, aceştia folosesc coordonatele geolocaţiei în care se află şi camera foto a telefonului pentru a captura monştrii virtuali care apar în locurile reale din împrejurimi.