Apele Mureșului au fost sfințite de Bobotează. Numeroși credincioși au ajuns la mănăstirea Hodoș-Bodrog
Articol de Radio Timișoara, 6 ianuarie 2024, 18:08
Slujba specială de Bobotează a fost oficiată, astăzi, la mănăstirea Hodoș-Bodrog din județul Arad. Potrivit unei tradiții de zeci de ani, preoții și călugării binecuvântează apele Mureșului.
Sute de pelerini au mers, de Bobotează, la mănăstirea Hodoș-Bodrog pentru a lua parte la slujba de sfințire a apelor. Au fost mai multe slujbe, printre care Taina Sfântului Maslu, liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi Slujba Agheasmei celei Mari.
Mănăstirea, aflată la 15 kilometri de municipiul Arad, este situată pe malul râului Mureș, așa că aici dăinuie o tradiție specială. După slujba oficiată în biserica mănăstirii, preoţii şi călugării împreună cu credincioşii obişnuiesc să meargă ape malulul Mureşului, unde se binecuvântează apei, inclusiv apa râului Mureș.
“Preacuvioși părinți și frați, iubiți credincioși și credincioase, cu ajutorul bunului Dumnezeu am săvârșit și am continuat o rânduială care se săvârșește aici de câteva secole. O rânduială prin care obștea acestei sfinte mănăstiri obișnuiește ca în ziua de Bobotează să iasă în afară de hotarele le mănăstirii către acest râu Mureș, unde au săvârșit și săvârșim și noi sfințirea cea mare a apei și, în același timp, prin rugăciunile care s-au săvârșit astăzi, ați putut să ascultați cum se sfințește întreaga fire a apelor”, a spus protosinghel lect. univ. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural la Arhiepiscopia Aradului.
Mănăstirea Hodoș-Bodrog este considerată cea mai veche aşezare monastică din ţara noastră, cu viaţă monahală neîntreruptă.