Aproape 50 de persoane imunizate într-o zi la maratonul de la piața Flavia
47 de persoane au fost vaccinate astăzi în Flavia, la maratonul organizat de autorităţi odată cu redeschiderea pieţei de vechituri.
Articol de Radio Timișoara, 3 iulie 2021, 17:45 / actualizat: 4 iulie 2021, 6:21
Sunt disponibile atât doze Pfizer, cât şi Johnson & Johnson, iar alegerile făcute astăzi de cei vaccinaţi au înclinat spre serul cu doza unică: 35, faţă de 12.
Prefectul Zoltan Nemeth a anunţat că vaccinarea va continua şi mâine, la intrarea în Piața Flavia fiind prezentă o echipă mobilă de vaccinare.
Oamenii se pot vaccina anti-COVID 19, fără programare, între orele 10:00 și 18:00.