Aproximativ 5.000 de litri de apă sfințită la Catedrala Mitropolitană de Bobotează
Credincioșii sunt așteptați, sâmbătă dimineață, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara cu ocazia Praznicului Botezului.
Articol de Radio Timișoara, 6 ianuarie 2024, 06:00
iturghia Arhierească și Slujba de Sfințire a Apei, Agheasma Mare, vor fi oficiate de Înaltpreasfinția Sa Ioan, Mitropolitul Banatului.
Aproximativ 5.000 de litri de apă sfințită vor fi distribuiți, spune părintele vicar-eparhial al Mitropoliei Banatului Ionel Popescu.
“După sfințirea mare a apei, aceasta va fi distribuită credincioșilor în trei puncte din jurul catedralei. Această Agheasmă Mare va ajunge în casele credincioșilor și va fi folosită în primele opt zile, în fiecare dimineață, înainte de a se consuma apă sau mâncare, cu rugăciune, cu semnul sfintei cruci și va fi păstrată la loc de cinste în casele credincioșilor”, spune părintele vicar-eparhial al Mitropoliei Banatului Ionel Popescu.
Agheasma Mare simbolizează apele Iordanului care au fost sfințite prin botezul primit de Iisus Hristos, de la Înaintemergătorul Ioan.
Duminică, de Sfântul Ioan, manifestările religioase la Catedrala Mitropolitană din Timișoara încep la ora 8.30.
http://www.radiotimisoara.ro/2024/01/05/programul-slujbelor-de-boboteaza-si-sfantul-ioan-botezatorul-la-catedrala-mitropolitana-din-timisoara/