Aradul își comemorează eroii Revoluției din decembrie 1989
Un eveniment special va fi organizat, astăzi, la Arad, pentru a marca 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 89.
Articol de Radio Timișoara, 20 decembrie 2019, 06:31
1.104 tineri vor aprinde tot atâtea lumânări, în memoria victimelor secerate de gloanţele comuniştilor.
Vom avea la ora 15:30 în Sala Ferdinand o ședință comună a Consiliului Local Municipal și a Consiliului Județean, unde vom da unele diplome, iar apoi împreună cu toți cei prezenți vom face un pelerinaj de pe strada Horea până la monument unde se vor depune jerbe și lumânări”, spune primarul Călin Bibarț.
Municipiul Arad a fost primul din ţară, care s-a solidarizat cu manifestările anticomuniste de la Timişoara.
La Arad, au murit 19 oameni și 38 au fost răniţi, iar 5 arădeni au murit în evenimentele de la Timişoara, Turda şi Bucureşti.