Au fost reluate audiențele la CJ Hunedoara
La nivelul Consiliului Județean Hunedoara au fost reluate audiențele.
Articol de Radio Timișoara, 3 iunie 2020, 06:30
Astfel, în zilele de marți, cetățenii se pot adresa direct, în baza unei programări, președintelui instituției, Mircea Flaviu Bobora.
Vicepreședintele Sorin Vasilescu primește în audiență în fiecare zi de joi, iar vicepreședintele Daniel Andronache – lunea.
Accesul la secretarul județului Hunedoara, Daniel Dan, este posibil joia.
Și programul de audiențe la Biroul Teritorial Petroșani al Consiliului Județean Hunedoara va fi reluat.
Mâine, între orele 10.30 și 12.00, audiențele vor fi susținute de administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram.
Locuitorii Văii Jiului, care au de semnalat probleme în legătură cu activitatea administrației județene sau doresc să transmită propuneri de proiecte, sunt așteptați la biroul din Petroșani, situat pe str. Universității, în spatele complexului Jiul.