Au început controalele în mijloacele de transport din Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara intensifică, din nou, controalele, pe mijloacele de transport în comun din oraș.
Articol de Radio Timișoara, 15 ianuarie 2018, 10:16
De astăzi, vor fi făcute verificări pe toate liniile metropolitane şi pe câteva linii de tramvai, autobuz şi troleibuz.
Purtătorul de cuvânt al Societății de Transport Public Timișoara – fosta RATT -, Diana Pleşa, spune că aceste controale nu au doar rolul de a-i depista pe cei care nu validează bilete, ci și de a asigura un climat sigur în mijloacele de transport.
“Având în vedere începerea noului an școlar, numărul hoților de buzunare și a cerșetorilor poate crește, de aceea agenții noștri de intervenți, pe lângă rolul de a verifica biletele și cardurile, se vor asigura și că există transport sigur și decent. Controalele se fac pentru a scădea numărul călătorilor frauduloși și pentru a verificarea și asigurarea unui transport sigur. Cele mai aglomerate linii sunt cele de autobuz 33, 40, liniile de troleibuz 15, 16, 11 și linia de tramvai 1, 2, 4 și 9”, a precizat purtătorul de cuvânt al Societății de Transport Public Timișoara, Diana Pleșa.
Reprezentanţii Societății de Transport Public Timișoara reamintesc faptul că centrul de gratuități abonamente și bilete s-a mutat pe Bulevardul Dâmbovița, numărul 1-3, iar programul este de luni până vineri, de la 8:00 la 16:00. Punctul de lucru din Piaţa 700 se vor putea înlocui cardurile pierdute sau defecte.