Au început înscrierile pentru Târgul de Primăvară de la Arad
Articol de Radio Timișoara, 21 martie 2017, 15:35
Pe platoul din fața Primăriei vor fi amplasate căsuțe pentru comercianți, care vor putea oferi spre vânzare articole specifice sărbătorilor pascale, flori, obiecte decorative, jucării, antichități. De asemenea, se pot comercializa produse de patiserie, dulciuri sau alte produse culinare tradiționale.
În zilele de sfârşit de săptămână vor avea loc multe spectacole, activităţi cultural-artistice şi animaţii pentru cei mici şi mari.
Comercianţii interesaţi să participe la Târgul de Primăvară – Paşte 2017 pot depune cereri de înscriere la secretariatul Centrului Municipal de Cultură Arad, Bulevardul Revoluţiei nr. 97, ap. 4, până în 31 martie, între orele 08.00 – 12.30 şi 13.00 – 17.00 (de luni până joi) şi 08.00 – 14.00 (vineri).