AUDIO / Fapte bune la cutie, pentru sute de copii din centrele de plasament
O banală cutie de pantofi poate ascunde visele unor copii. O jucărie, un fular sau poate o haină; sunt lucruri la care copiii fără posibilităţi doar visează. Pentru ei, asociaţia „Sfera Timişoarei” a iniţiat programul „Numai fapte bune…la cutie”, în urma căruia aproape 400 de copii de la centrele de plasament din Timiş se vor putea bucura de cadouri în această perioadă a sărbătorilor de iarnă. Preşedintele “Sfera Timişoarei”, Mirela Olariu:
Articol de Carla Chiu, 4 decembrie 2014, 17:00
Sfera Timişoarei are deja în sac peste 100 de cadouri, de la elevii de la şcoala 19 din Timişoara dar şi de la liceul Lenau. Fiecare poate să facă o faptă bună la cutie.
Cadourile trebuie să ajungă înainte de toate la sediul asociaţiei Sfera Timişoarei, pe strada Gh. Lazar nr. 5, ap. 08, vis a vis de Liceul Lenau, astăzi sau mâine, între orele 16 şi 20. De luni vor fi duse copiilor de la centrele din Găvojdia, Recaş, Buziaş, Periam, Moşniţa şi Lugoj.