Avertizări meteo de ploi torențiale și vijelii în vestul țării
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de vreme rea, valabile în mai multe zone din ţară.
Articol de Radio Timișoara, 18 august 2020, 12:22
Astăzi, între orele 12:00 – 18:00, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi vestul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 litri/mp şi, izolat, 30 – 40 litri/mp.
Judeţele care se vor afla sub avertizare Cod galben sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.
Totodată, de astăzi de la ora 18:00 până mâine, la ora 13:00, va intra în vigoare un Cod portocaliu de furtuni în judeţe din Banat, Crişana, vestul Transilvaniei şi al Olteniei. Srognozate averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 – 40 litri/mp şi, pe arii restrânse, 50 – 70 litri/mp.
Judeţele aflate sub cod Galben sunt: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Timiş.