Basarabenii din Timișoara se adună în centru pentru a susține integrarea Moldovei în UE
Sute de basarabeni, dar nu numai, sunt așteptați duminică, de la ora 11.00, la Fântâna cu Pești din centrul Timișoarei pentru un eveniment de susținere a integrării Republicii Moldovei în Uniunea Europeană.
Radu Pascaru, unul dintre organizatorii evenimentului, spune că manifestanții de la Timișoara vor să fie solidari cu cei care ies în stadă, la aceeași oră, la Chișinău.
“Vin oamenii care vor parcursul pro-european al Republicii Moldova. Mulți dintre noi care suntem în diasporă, nu prea avem cum să mergem, fim departe și atunci ne-am gândit să facem și aicea în Timișoara, în Piața Operei, ne adunăm la Fântâna cu Pești, la fel ca să îi susținem pe cei de acasă și ca să zicem și noi că suntem și noi pentru o modovă europeană și a suntem pentru valorile europene și susțin acest parcus”, spune Radu Pascaru.
Articol de Radio Timișoara, 20 mai 2023, 14:30
Organizatorii manifestației de la Timișoara intenționează să aducă în Piața Victoriei și un monitor cu ajutorul căruia să fie transmise imagini de la evenimentul din Chișinău.