Boala limbii albastre, cauza principală a morţii celor cinci zimbri de la Haţeg
Cinci dintre cei şapte zimbri care au murit anul trecut în Rezervaţia Slivuţ-Haţeg au suferit de boala limbii albastre, confirmă Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA).
Articol de Radio Timișoara, 24 martie 2015, 14:14
Iniţial, diagnosticul de boala limbii albastre a fost confirmat, în câteva zile de la decesul zimbrilor, pe probele de sânge recoltate de la animale. Apoi, au fost solicitate noi teste pe probe de organe, ce au fost trimise pentru analize la Laboratorul sanitar veterinar IDSA Bucureşti. În cazul zimbrilor de la Haţeg, Direcția Sanitar Veterinară Hunedoara a primit ultimul buletin de analize în cursul lunii trecute.
Purtătorul de cuvânt al DSV Hunedoara, dr. Leontin Laslău, toţi cei şapte zimbri care au murit în rezervaţie au avut probleme digestive. Pentru doi dintre aceştia s-a apreciat că animalele ar fi avut şi probleme legate de cosangvinitate, deoarece s-au observat carenţe mari de dezvoltare a lor.
Şapte zimbri au murit în lunile octombrie şi noiembrie în Rezervaţia Slivuţ, de lângă Haţeg. În prezent, în rezervaţie mai trăiesc şase zimbri, locul fiind deschis pentru vizitatori.