Borândăul, pregătit după rețeta bucătarului regelui Mihai, va fi vedeta Circuitului gastronomic arădean
Circuitul Gastronomic din judeţul Arad ajunge sâmbătă, 12 mai, în comuna Bata.
Articol de Radio Timișoara, 11 mai 2018, 08:21
Invitaţii vor fi serviţi cu diferite produse culinare, majoritatea cu specific vânătoresc. Unul dintre preparate, borândăul, va fi gătit după un reţetar vechi de peste 50 de ani, care a aparţinut bucătarului Gheorghe Rechiţan. Acesta a fost bucătarul Regelui Mihai, al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, dar şi al lui Nicolae Ceauşescu.
Totodată, vor fi vizitate şcoala generală, Troiţa Eroilor, mormintele preotului Ambrozie Jurna şi contestei Maria Mocioni dar şi o pensiune unde există o colecţie impresionantă colecţie de trofee vânătoreşti.
Cei interesaţi se pot înscrie online pe sageataverde.ro sau telefonic la numărul: 0728.116.412.