Campania “Produs în Arad”, la o nouă ediție
Cea de-a doua ediţie a Campaniei „Produs în Arad” va fi organizată la finele săptămânii viitoare în Parcul de la Pădurice.
Articol de Radio Timișoara, 20 iunie 2018, 14:15
Campania îşi propune să promoveze şi să susţină comercializarea produselor realizate în judeţul Arad, indiferent că vorbim de industria alimentară, produse agricole sau obiecte artizanale.
Pe toată perioada târgului, vor fi organizate prezentări de modă, spectacole şi parade ale portului popular, susţinute de ansambluri din judeţ, dar şi recitaluri ale elevilor Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”.
Cei care doresc să expună la târgul „Produs în Arad”, mai pot depune solicitări până luni, la sediul Consiliului Judeţean Arad.
Foto: Facebook