Cei peste 3.500 de cetățeni români blocați la granița dintre Austria și Ungaria ajung la noapte la frontiera țării
Cetățenii români și bulgari, care au rămas blocați la granița dintre Austria și Ungaria vor ajunge în cursul la noapte la frontiera României. Conform unor informații, accesul în România se va face pe la Borș-Bihor, Nădlac 2-Arad și Cenad-Timiș.
Articol de Radio Timișoara, 17 martie 2020, 17:32
Autoritățile ungare au anunțat că vor permite un singur tranzit prin Ungaria, pe o rută prestabilită.
Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a declarat că Ungaria se aşteaptă ca autorităţile române şi bulgare să-şi informeze cetăţenii cu privire la măsurile de protecţie a frontierei ungare, despre faptul că doar cetăţenii maghiari pot intra pe teritoriul Ungariei utilizând transportul de călători.
Anterior, ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, i-a solicitat omologului său să deschidă un coridor umanitar prin care să permită celor peste 3.500 de cetăţeni români, care au fost blocaţi la Hegyeshalom, la graniţa Austriei cu Ungaria, revenirea acasă, după ce Ungaria şi-a închis graniţele cetăţenilor străini din cauza epidemiei de coronavirus.