Cel mai vârstnic veteran de război din Arad a împlinit 100 de ani
Cel mai vârstnic veteran de război din judeţul Arad a fost sărbătorit la vârsta de 100 de ani.
Articol de Radio Timișoara, 20 mai 2018, 21:02
Sublocotenent Gergely Simion Ioan locuieşte în Secusigiu şi a fost vizitat de prefectul Florentina Horgea şi de reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere. Oaspeții i-au înmânat o diplomă de onoare şi o medalie.
Vioi, sublocotenentul Gergely a mulțumit oaspeților săi cărora le-a povestit întâmplări din timpul războiului, pe care și le amintește cu foarte mare precizie.