Centura Aradului îi scoate în stradă pe locuitorii din Gai
Articol de Radio Timișoara, 18 ianuarie 2020, 20:56
Articol de Radio Timișoara, 18 ianuarie 2020, 20:56
Mai mulți arădeni care locuiesc în cartierul Gai protestează duminică, nemulțumiți că șoseaua de centură a municipiului, parte din DN 7, trece prin cartier.
Drumul, care duce către Nădlac este foarte circulat, ceea ce generează disconfort, poluare și accident, spune iniţiatorul protestului, Flavius Dumitraş.
“Această centură trece exact prin mijlocul cartierului. Am vrea din partea primăriei, din partea autorităților locale sau chiar naționale niște lucruri concrete. Ar putea să facă un proiect pentru a scoate centura în afara municipiului, să fie în adevăratul sens al cuvântului centură. Aici se produc anual accidente cu deces, este o zonă cu risc maxim de accidente, este o zonă care produce poluare atât fonică cât și cu noxe. Noi sperăm să vină și din partea autorităților locale, l-am chemat pe domnul Bibarț (primarul Aradului, Calin Bibarț – n.r.) să stea de vorbă cu oamenii”, spune Flavius Dumitraș.
Acţiunea de protest este autorizată şi va avea loc, de la ora 15:00, locul de întâlnire fiind intersecția străzilor Dunării și Ștefan Tenețchi.
Organizatorii roagă particianții să poarte cu veste reflectorizante, pentru că protestul va avea loc pe partea carosabilă.