Cod galben de inundații în Timiș, Caraș-Severin și Bihor
Articol de Radio Timișoara, 19 martie 2017, 12:11
Institutul Național de Hidrologie anunță că, în următoarele ore, se vor înregistra
scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri.
Până la ora 16:00 fenomene hidrologice importante se vor produce pe râurile din bazinele hidrografice Crișul Negru — bazin superior (județul Bihor) și Arieș — bazin superior (județul Alba).
Până la ora 00:00, pe râurile din bazinele hidrografice Timiș — bazin superior și mijlociu (județele Caraș Severin și Timiș) sunt posibile creșteri ale nivelurilor de atenție.
Hidrologii menționează faptul că aceste fenomene se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul superior al Timișului, pe raza județului Caraș Severin.