Cod galben de vreme rea în vestul țării
Peste trei sferturi din ţară din teritoriul se va afla sub Cod galben de vreme rea. Până mâine, la ora 10:00, vor fi intensificări ale vântului, ninsori şi viscol în 36 de județe, printre care Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedora și Bihor.
Articol de Radio Timișoara, 5 februarie 2020, 09:30
Potrivit meteorologilor, în regiunile estice vor fi precipitații, la început ninsori în zona de munte și în nordul Moldovei și mai ales ploi și lapoviță în rest, iar spre seară și noaptea vor predomina ninsorile.
La munte, în nordul și centrul Moldovei, iar din orele serii și în sudul Moldovei, Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susținute, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. Rafalele vor depăși 60…70 km/h, iar în zona montană 90…100 km/h. În a doua parte a zilei de astăzi și în prima parte a nopții vântul va fi intens și în regiunile vestice și centrale, iar rafalele vor depăși 55…60 km/h.