Cod roșu de inundații în județul Caraș-Severin
Hidrologii au emis o atenționare privind posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinul hidrografic Caraș.
Articol de Radio Timișoara, 18 iunie 2020, 10:01
Conform hidrologilor, până la ora 14:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri importante de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de pericol, în bazinul superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior ai râului Caraş (judeţul Caraş – Severin).
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare şi în bazinul superior şi afluenţii de stânga din bazinul mijlociu şi inferior ai aceluiaşi curs de apă.
În acest moment, în acest județ se intervine in mai multe localități pentru limitarea efectelor produse de manifestarea fenomenelor hidro-meteorologice.
ISU anunță intervenții care sunt în derulare la Sacu si Sălbagelu Nou, Caransebes, Iaz, Otelu Rosu, Glimboca, Zorlentu Mare, Zorlencior și Anina.