Cod roșu de inundații pe Bega. Autoritățile sunt în alertă
Articol de Radio Timișoara, 23 iunie 2020, 19:38
Articol de Radio Timișoara, 23 iunie 2020, 19:38
Riscul inundațiilor nu a fost depășit în județul Timiș unde este în vigoare o nouă avertizare hidrologică.
Astfel, până la ora 24:00 este cod roșu de creșteri de debite pe râul Bega-bazin superior amonte de Făget. În acest context, la nivelul ISU Timiș s-a dispus instituirea permanenței în primării, creșterea capacității operaționale pentru personalul din cadrul Stației de Pompieri Făget, dislocarea unei motopompe de mare capacitate și activarea grupei operative. Populația din zonă a fost avertizată suplimentar prin prin sistemul RoAlert.
ISU Timiș recomandă populației din zonele vizate de inundații să evite deplasările și să ia măsurile de autoprotecție în perioada de valabilitate a avertizărilor hidrometeorologice.