Comunitatea din Dumbrăvița își unește forțele pentru înființarea unei biblioteci
O campanie de stângere de fonduri și cărți a început astăzi pentru înființarea unei biblioteci în comuna Dumbrăvița.
Articol de Radio Timișoara, 14 august 2019, 17:00
Inițiatorul campaniei este Andreas Suciu care spune că biblioteca va fi realizată în partreneriat cu conducerea școlii din Dumbrăvița și cu autoritățile locale.
„Am zis că să fie totuși o bibliotecă locală și am zis că să nu așteptăm să facă totuși autoritățile că putem să facem noi, comunitatea. Și am pornit ideea aceasta printr-o discuție între prieteni, toată lumea a fost încântată de idee și a zis că participă și am dat-o public pe Facebook. Am vorbit cu directorul școlii, deocamdată ne poate pune la dispoziție, într-o primă fază, un spațiu mai mic, urmând ca în 2020 să pună un spațiu mai mare la dispoziție, iar în 2021 să fie spațiul definitiv în școala nouă pentru care tocmai au semnat contractul de finanțare”, spune Andreas Suciu.
Andreas Suciu a mai declarat că pe lângă bani, cei care doresc să se implice pot dona și cărți. Astfel, în primă fază e nevoie de aproximativ 15.000 de lei pentru amenajarea bibliotecii. Ulterior va fi organizată o strângere de fonduri și cărți, estimându-se ca până în 2021 să fie adunate aproximativ 10.000 de cărți. O parte dintre cărțile din noua bibliotecă de la Dumbrăvița vor fi asigurate de către primărie, care deține cărțile fostei biblioteci, închise pentru transformarea spațiului într-o sală de clasă.