Continuă evacuarea locatarilor din blocurile cu risc de prăbușire din Aninoasa
Operaţiunile pentru evacuare a peste 500 de oameni care locuiesc în imobile cu risc în caz de cutremur continuă la Aninoasa, în Valea Jiului. Treisprezece familii s-au mutat, deja, în locuinţele modulare puse la dispoziţie de autorităţi.
Pe de altă parte, mulți locatari sunt sceptici și nu vor să se mute, deși ştiu că sunt în pericol în locuinţele degradate.
O expertiză tehnică a celor unsprezece clădiri este în desfăşurare, iar reabilitarea lor va fi finanţată din Fondul de rezervă al guvernului, dar nu se știe când vor începe lucrările, spune primarul orașului, Nicolae Dunca.
Amintim, asupra clădirilor, construite în urmă cu peste o sută treizeci de ani, nu s-a intervenit niciodată, astfel că, acum, 182 de familii trebuie evacuate, până la consolidarea imobilelor.
Articol de Radio Timișoara, 28 februarie 2023, 15:17