Copaci căzuţi pe un drum spre Retezat. O localitate, fără curent electric din cauza vântului
Trei copaci s-au prăbuşit pe un drum judeţean care face legătura cu zona Gura Zlata, în Masivul Retezat. În plus, şi 187 de consumatori din comuna Râu de Mori au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic.
Articol de Radio Timișoara, 6 februarie 2020, 14:13
Pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe drumul judeţean au acţionat pompierii militari de la subunitatea din comuna Toteşti.
Carosabilul în zona Gura Zlata a fost blocat de pietre şi pământ căzute de pe versanţi, astfel că firma care are în gestionare acest tronson de drum a fost solicitată să intervină cu utilaje pentru redeschiderea căii de acces.