Copacii doborâţi de furtuna din septembrie de la Timişoara, abandonaţi
În mai multe păduri de lângă Timişoara, o mulţime de copaci doborâţi în timpul furtunii violente din septembrie anul trecut, aşteaptă şi acum să fie valorificaţi.
Articol de Radio Timișoara, 19 martie 2018, 12:29
Vântul a doborât peste 70.000 de metri cubi de arbori iar lemnul trebuie recoltat de urgenţă, în caz contrar riscă să se degradeze şi să nu mai poată fi valorificat, ceea ce ar însemna o imensă pagubă economică.
Direcţia Silvică Timiş spune însă nu are însă suficient personal, în momentul de faţă fiind scoase la concurs peste 40 de posturi vacante, pentru care nu există candidaţi.
Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât silvicultorii sunt implicaţi în această primăvara în plantarea a peste 350.000 de puieţi în cadrul unei ample campanii de reîmpădurire.
Sursa: Rador