Copiii din Deva, ai căror părinți muncesc în străinătate, monitorizați de asistenții sociali
Este vorba despre elevi și preșcolari, cu vârste între 4 și 18 ani, care au părinții plecați la muncă în străinătate.

Articol de Radio Timișoara, 15 februarie 2025, 06:43 / actualizat: 15 februarie 2025, 12:37
40 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt monitorizați de Direcția de Asistență Socală Deva, în anul 2025.
Conform cifrelor raportate de unitățile de învățământ în perioada decembrie 2024 – ianuarie 2025, numărul copiilor și adolescenților rămași în grija rudelor a scăzut cu aproape jumătate față de anul școlar trecut, când au fost înregistrate 60 de cazuri.
Din totalul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, aproape două treimi sunt băieți (63%), iar 37%, fete. Există doi copii care au ambii părinți plecați din țară, iar în alte două cazuri este plecat părintele unic susținător al familiei.
Pe de altă parte, 83% dintre elevi au rămas în grija unui singur părinte, în cea mai mare parte a cazurilor fiind vorba de mama. În alte șapte situații, copiii se află în îngrijirea bunicilor, fraților sau surorilor mai mari ori a altor rude.
Cei mai mulți astfel de copii sunt în categoriile de vârstă 16 – 18 ani și 12 – 15 ani. Mai multe de jumătate dintre copiii monitorizați au vârste cuprinse între 16 și 18 ani, în timp ce un sfert se încadrează în grupa 12-15 ani.
Pe de altă parte, la începutul acestui an școlar, un singur elev a revenit în țară după o ședere în străinătate, alături de părinți, mai mare de un an.