Crăciunul a adus zăpadă pe Semenic și pe Muntele Mic
Crăciunul a adus zăpadă pe Semenic şi continuă să ningă. Partia Goznuța s-a deschis în această dimineaţă.
Articol de Radio Timișoara, 27 decembrie 2019, 15:00
Domeniul schiabil al Semenicului cuprinde cinci pârtii, de nivele diferite de dificultate, atât pentru cei începători cum este Pârtia Casa Baraj – Văliug, cât și pentru cei avansați cum sunt Pârtiile Slalom Uriaș, Goznuța, Crucea de Brazi și Pârtia Semenic – Văliug, cea mai lungă pârtie din țară în momentul acesta, măsurand 5.8 km.
Toate pârtiile sunt dotate cu instalatii, fie de telescaun fie de teleski.
Tot în Caraş Severin, este zăpadă şi pe Muntele Mic. Aici sunt disponibile 7 pârtii, cu grade diferite de dificultate şi cu lungimi ce variază între un km şi 2,5 km.