Credincioșii din vestul țării s-au organizat pentru a participa la liturghia oficiată de Papa Francisc la Budapesta
La liturghia oficiată de Papa Francisc la Budapesta, de la sfârșitul săptămânii, vor participa, mai mulți credincioși din vestul țării.
În mai multe biserici romano-catolice din Banat s-au făcut liste cu cei care doresc să asiste la slujba oficiată de suveranul pontif. Episcopia din Timișoara a organizat și un pelerinaj pentru credincioșii tineri, care vor avea ocazia să participe la o întâlnire cu Papa Francisc, unde se va putea intra însă doar cu invitații.
“Credincioșii vin cu bucurie ca să fie întăriți în credință, întăriți în unitate cu Sfântul Părinte. Vor merge și eu personal și îndemn să fim acolo cu rugăciune, pentru că prin rugăciune sufletul se deschide și va putea primi toate harurile bunului Dumnezeu. Papa Francisc a fost și la congresul euharistic și atunci a stat doar la congresul euharistic și a promis că va veni încă o dată ca să viziteze de data aceasta pe poporul crestin. Se ține de promisiune și ne bucurăm că va fi cu noi”, spune episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál.
Articol de Radio Timișoara, 27 aprilie 2023, 19:12
La Liturghia care se va oficia duminică în Piața Kossuth din Budapesta sunt așteptate peste 100 de mii de persoane. Aici credincioșii vor putea participa fără să aibă nevoie de vreo înregistrare. Toată lumea va trece însă printr-un control de securitate riguros. Porțile se deschid de la ora 6.00, iar în piață se va putea intra până la 8.15. Slujba va începe la ora 9.30, ora Ungariei.