Crește numărul cazurilor de COVID-19 la Poliția Timiș
Un focar de coronavirus a este monitorizat la Inspectoratul de Poliție Timiș. DSP a confirmat 16 cazuri de infectare, dintre care 10 la Timișoara, iar patru dintre polițști sunt internați în spital.
Articol de Radio Timișoara, 14 august 2020, 18:46 / actualizat: 15 august 2020, 6:47
Cei mai mulți dintre agenții infectați sunt de la Serviciul Rutier, însă au apărut cazuri și la Secțiile de Poliție din Lugoj, Ciacova și Liebling.
Pe lângă agenții confirmați, DSP Timiș a dispus izolarea la domiciliu a altor 13 lucrători din Poliție, deoarece sunt contacți direct ai celor depistați pozitiv.
În acest moment, în județul Timiș sunt active 9 focare, cel mai important fiind în continuare la Smithfield, unde numărul infectărilor a ajuns la 219.
La nivel județean au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, 54 de noi cazuri de coronavirus.