Cum văd părinții relaxarea unor restricții odată cu data de 1 iunie
Părinții din Timiș se declară mai relaxați după ridicarea unor restricții impuse pentru limitarea pandemiei.
Articol de Radio Timișoara, 1 iunie 2021, 15:54
Locurile de joacă în spații închise s-au redeschis cu participarea publicului până la 50 la sută din capacitatea maximă a locului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării anti-COVID-19.
Amintim, activităţile culturale, artistice şi de divertisment pot fi organizate în aer liber cu până la o mie de participanţi, în funcţie de incidenţa locală a infectărilor.
Pot fi organizate și petreceri private cu un număr mai mare de participanți, iar competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori și în spații închise.
Se redeschid cluburile și discotecile, cu program limitat, ca și locurile de joacă și piscinele la interior.