De Ziua Armatei, ministrul apărării anunță la Păuliș măsuri legislative pentru veterani și militarii răniți
Ministrul apărării, Mihai Fifor, anunţă măsuri legislative pentru veterani şi pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii.
Articol de Radio Timișoara, 25 octombrie 2018, 13:50
Ministrul Fifor a precizat că există un proiect de modificare a Ordonanţei 82, care aduce beneficii celor care au suferit în operaţiuni de luptă în Afganistan şi Irak, inclusiv prin lărgirea ariei de drepturi pentru militarii răniţi şi pentru urmaşii acestora. De asemenea, se doreşte promovarea unei culturi a respectului pentru veterani.
Mihai Fifor a participat în această dimineaţă la ceremoniile organizate de Ziua Armatei la Păuliş, în judeţul Arad. De aici a transmis un mesaj tuturor militarilor.
“Adresez gândurile mele cele mai bune tuturor militarilor români, mă gândesc cu deosebit respect și profundă la veteranii de război, la veteranii din teatrele de operații. Toți reprezintă o mare familie, familia Armatei României care, astăzi, își serbează ziua. Nu aș putea să nu mă gândesc cu un gând pios la cei care nu mai sunt printre noi și au căzut sub drapel. După 1990, Armata României a pierdut 29 de militari în teatrele de operații. Este o zi în care îi celebrăm pe cei care sunt și ne gândim la cei care nu mai sunt” a spus Mihai Fifor.
Manifestările au avut loc la Monumentul Ostaşului Român, închinat eroilor căzuţi la Păuliş, elevi ai Şcolii de subofiţeri de rezervă din Radna, în septembrie 1944, pentru stăvilirea ofensivei inamice.
Bătălia de la Păuliş a rămas în istorie drept una din cele mai crâncene din cel de-al Doilea Război Mondial purtate de Armata Română, după întoarcerea armelor contra Germaniei hitleriste.