Doi câini ciobăneşti, în echipa ISU Hunedoara prezentă la exerciţiul NATO Vigorous Warrior 2019
Articol de Radio Timișoara, 10 aprilie 2019, 14:05
O echipă de căutare-salvare canină, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, participă la exerciţiul NATO cu profil medical ‘Vigorous Warrior 2019’.
Cei doi câini și conducătorul lor au ca misiune salvarea persoanelor surprinse sub dărâmături sau izolate în pădure.
“Plutonierul adjutant Graţian Dâncşorean cu Diamond şi Rocky, un ciobănesc belgian şi un ciobănesc german, participă la operaţiunile de căutare-salvare a persoanelor surprinse sub dărâmături sau izolate în pădure. Simularea prevede acţiuni de căutare-salvare a oamenilor surprinşi sub dărâmături cu echipaje canine, salvarea victimelor şi tratarea lor în punctul medical avansat”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Exerciţiul NATO ‘Vigorous Warrior 2019’ se desfăşoară în baza militară Cincu cu scopul de a consolida cooperarea între civili şi militari în efortul de a salva victime rezultate în urma unor dezastre naturale sau explozii.