Dorel sparge pe rând țevile de apă din Timișoara
Conductele Aquatim sunt sparte pe bandă rulantă în zona de sud a Timișoarei.
Articol de Radio Timișoara, 31 mai 2016, 14:16
În jurul prânzului, o echipă care efectua săpături la rețeaua de fibră optică pe strada Ana Ipătescu a spart o conductă de apă rece, aflată la intersecția cu Aleea Actorilor. Alimentarea blocurilor din jur a fost afectată, iar apa se scurge pe asfalt de circa trei ore.
Conform unui anunț lipit pe ușile blocurilor din zonă, firma Mari Brav SRL execută lucrările la rețeaua de fibră optică. Dispeceratul Aquatim a fost contactat în repetate rânduri însă echipa de intervenție se află la o altă avarie.
Pe Căpitan Damșescu, un alt muncitor care lucra la îngroparea unor cabluri în subteran a procovat o adevărată fântână arteziană în mijlocul străzii, conform tion.ro
Muncitorii Aquatim s-au deplasat de urgență la fața locului și încearcă să repare conducta spartă. Reprezentanții primăriei susțin că nu au lucrări în zonă, mai scrie tion.ro.