Dosar penal ‘in rem’ deschis după surparea de la Lupeni care a ucis un miner
Procurorii au deschis un dosar penal ‘in rem’ după surparea de la Mina Lupeni. Dosarul vizează infracţiunile de ucidere din culpă şi infracţiuni referitoare la legislaţia privind protecţia muncii, adică neluarea şi nerespectarea măsurilor legate de securitate şi sănătate în muncă.
Articol de Radio Timișoara, 20 iulie 2018, 11:19
În paralel, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara desfăşoară propria anchetă în cazul accidentului de muncă de la Mina Lupeni, rezultatele acesteia urmând să fie puse la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. În funcţie de rezultatul investigaţiilor, procurorul de caz va dispune măsurile viitoare în acest dosar.
Un miner şi-a pierdut viaţa din cauza surpării produse într-o galerie din subteran, iar un altul a fost rănit.